Month: August 2020

O după-amiază cu tine

Lumina se revarsă printre părul tău cu bucle, neastâmpărat, învăluindu-te într-o aură cu o putere misterioasă ce te poartă spre retina imaginației mele, cioplindu-te în mii de înfățișări, luminând liniile trupului tău prin mirajul contrastant al umbrei. Ochii tăi negri mă acaparează inducându-mi o stare de paralizie dulce. Stăm nemișcați și ne privim, făcând un schimb de energie suavă ce pendulează când către un ochi, când către celălalt. Suntem ca două păpuși în joaca unor copii, care au fost așezate față în față, nemișcate, doar ochii magnetici fiind vii în trupurile noastre inerte. Prindem curaj să ne atingem, firav, cu vărfurile degetelor, crestându-ne pielea în liniile pe care lumina le ascute. Ne atingem buzele uscate de dor, ne sărutăm cu teama regăsirii, cu pierderea echilibrului mintal, în prezența durerii îndepărtării ce ne obligă să fim ai altora. Știm că suntem interziși, că suntem proscrișii propriei noastre iubiri, izgoniții în Eden și nu ”din”, doar pentru câteva ceasuri. Ori poate astăzi avem doar minute. Ore sau minute… Toate sunt pedepse în existența noastră. Mult prea puține, mult prea explozive, născătoarele dependeței noastre cu aromă de viciu sănătos.
Ne iubim ca pentru ultima dată. Știm că poate chiar o clipă mai tarziu vom fi fost doar dușmanii propriei noastre vieți, așa ca ne avem cu toată ființarea, cu ultimul tremur al puterii consumate, cu ultimul oftat al plăcerii vinovate.…

O întrebare

Ea:
”Tu nu îmi povestesti nimic. Cum e viața ta? Ce iți rămâne în minte după o zi întreagă de activități, decizii, trăiri, relații?!”

E destul de complicată viața mea. Pendulez ca un vârtej între un sentiment ori altul. În multe zile experimentez un fel de alter ego față de mine însumi.
Nu cred că sunt bipolar, dar am dorințe și certitudini diferite de la o zi la alta. Viața mea este una bună, dacă întrebi pe cineva care nu se poate bucura de o vacanță, sau de o masă în oraș, ori de nu știu ce echipamente. Mi-am permis sa cumpăr cam tot ce mi-am dorit vreodata în adolescență. Am multe vise implinite.
Însă in fiecare zi mă simt ciudat, parcă nu pot fi eu cu adevarat. Cei de lângă mine mă fac sa port măști, să mă estompez, și nu mă refer la parțile rele. Pur și simplu aș vrea să trăiesc o viață mult mai boemă, mai visătoare, în nepăsare de obișnuit și în dependență totală de un suflet. Mă simt ca un burete uscat care trebuie sa fie udat cu iubire.
Pâna la urmă mi se pare o fantasmă, iubirea. Poți fi sigur de un sentiment, însă doar de cel pe care îl simți tu, deși niciodată nu ești cu adevărat neșovăielnic că ai atins ultima fază a dependeței de o persoană. Căci ce altceva ar fi iubirea, dacă nu un suflet ce se simte gol fără el însuși reflectat în celălalt?! …

Întâlnire cu un demon

Privește-mă fără niciun sfârșit, fără nicio țintă, fără răgaz. Vreau să mă pierd în nedeslușitul tău, în neputința ce mă cuprinde când trăiesc în mintea ta. Vreau să mă privești, da, să fiu un eu pentru tine, un gând, o certitudine.
Exist doar pentru că gândurile tale mă acoperă pe mine, iubitul tău, dorința ta, iubirea ta. Vreau să fiu ce vrei tu să fiu, să simt ceea ce vrei tu să simt, să respir aerul pe care tu mi-l oferi, să mă pierd în privirea ta ce mă face să mă simt remarcabil, dorit, important, puternic, care mă face să simt că existența este dictată doar de cuprinderea ființării tale.

Tu, demon, ce mi-ai ferecat dorițele, fericirea, tristețea! Le-ai încătușat pe toate în ființa ta, în tremurul sensibilității tale, în oftatul iubirii noastre, în pierderea șirurilor de extaz, în neputința opririi senzațiilor ce ne electrizează trupurile.
Vreau să te urăsc cu aceeași forță a dorinței cu care mă subjugi, să te pot scoate din venele ce-mi canalizează dorință, nu sânge. Sunt plin cu tine în fiecare bătaie a inimii, ce-mi pulsează tot sistemul proiectat pentru a te simți toată, fiecare atom, fiecare năzuință, fiecare lacrimă, orice teamă.

Tu, demon al năzuințelor mele, te iubesc ca pe un înger!…